5 reguli nescrise pentru a fi promovat la job

La un moment dat, în cariera fiecărei persoane inervine dorința de a fi promovată. O funcție mai importantă în companie echivalează, în primul rând, cu un salariu mai bun. Totuși, știi foarte bine că acea funcție remunerată cu acele venituri implică și asumarea unor noi responsabilități. Însă, de cele mai multe ori, nu acestea sunt motivele pentru care angajații își doresc să promoveze. Cel mai important motiv pentru care oamenii își doresc funcții mai mari este ca să obțină validarea propriei sale valori în cadrul companiei.
Să presupunem că ai deja o perioadă de când lucrezi în companie, ai avut rezultate bune, continui să-ți faci treaba cu conștiinciozitate și acum îți dorești să promovezi. Ce poți face pentru a te asigura că poziția dorită nu va fi ocupată de un alt coleg, în momentul în care se va elibera?
Ar fi frustrant să ratezi această oportunitate. De altfel, studiile arată că ratarea unei promovări este un motiv răspândit printre cauzele care stau la baza demisiei.
Ca să eviți această situație frustrantă, specialiștii Departamentului de Resurse Umane de la Webhelp România îți dezvăluie câteva sfaturi care te vor ajuta să obții ce îți dorești.
 
1. Spune ce îți dorești.
Ideal ar fi să spui, încă de la interviul de angajare, care sunt obiectivele tale în cadrul companiei pe termen scurt, mediu și lung. Desigur, înainte de asta, trebuie să-l convingi pe angajator că ești capabil să aduci o reală valoare companiei. Totuși, ai grijă cum te manifești în rândul colegilor: o doză exagerată de competitivitate te-ar putea izola de restul echipei, așa că, păstrează echilibrul. Acestea fiind stabilite, nu îți rămâne decât să lucrezi cât mai eficient pentru a aduce valoare companiei.
 
2. Stabilește criteriile de performanță.
De regulă, în companiile multinaționale există niște criterii de performanță urmărite de superiori și, atunci când sunt îndeplinite, angajatul respectiv intră în vizor pentru a fi promovat. Vorbim aici despre criterii precum: leadership, influență, realizarea obiectivelor propuse etc. Însă, dacă lucrezi într-o companie mică sau aflată la început de drum, aceste criterii s-ar putea să nu fie foarte clar stabilite. În acest caz, poți propune tu însuți condiții de promovare pe principiul: dacă realizez X într-o anumită perioadă de timp, mă pot considera pregătit pentru promovare.
 
3. Arată-le superiorilor că vei fi mai bun după promovare.
Una dintre temerile multor directori de companii este faptul că unii angajați foarte buni în pozițiile lor inițiale, pe măsură ce promovează, se apropie de limita competențelor lor. În aceste cazuri, managerii consideră că persoanele respective nu erau pregătite să ocupe o funcție mai mare, din cauză că potențialul lor era valorificat cu mult mai bine pe vechile poziții. Știind acest lucru, sugerează-le superiorilor prin acțiunile tale și prin comportamentul tău că ești pregătit pentru o promovare. Inițiază acțiuni care depășesc nevoile tale, fără să fie nevoie să fii supervizat în realizarea lor. Demonstrează abilități de lider, și nu doar de simplu executant.
 
4. Fă-te remarcat în companie.
Într-o firmă mică este relativ ușor să faci acest lucru. Provocarea vine, însă, dacă lucrezi într-o multinațională, unde promovarea ta va trebui aprobată de șeful tău, de șeful șefului tău și așa mai departe. Din acest motiv, reputația persoanelor care urmează să fie promovate este foarte importantă în companie. Ca să fii și tu în cărți, fă-te remarcat de fiecare dată când ai ocazia: la concursuri, câștigă premii, fii implicat în activitățile caritabile ale organizației.
 
5. Stabilește un plan de dezvoltare a ta cu superiorul tău.
Ascensiunea ta în cadrul companiei depinde foarte mult de șeful tău direct. Teoretic, acesta ar trebui să-ți cunoască punctele slabe și punctele tari și ar trebui să te ajute să evoluezi din punct de vedere profesional, dar și să te afirmi când se ivește o oportunitate. Dacă acest lucru nu se întâmplă încă, poți avea o discuție cu șeful tău în care să stabilești un plan de dezvoltare profesională.
 
 În concluzie, să nu te jenezi să abordezi subiectul promovării, deoarece este dreptul tău și ai responsabilitatea de a-ți asigura o carieră de succes. Urmând aceste sfaturi, vei face ce depinde de tine ca să-ți atingi obiectivul cât mai repede.