Cele 9 obiceiuri ale oamenilor superperformanți

PerformantaÎn ciuda faptului că toată lumea are 24 de ore într-o zi, performanțele oamenilor se deosebesc foarte mult. Și diferențele nu sunt determinate doar de temperament. Orice persoană poate deveni mai eficientă peste noapte doar aplicând niște sfaturi practice și implementând în viața lor anumite obiceiuri care s-au dovedit extraordinare și au funcționat în cazul altor persoane.

Și poți să te gândești de pe acum ce ai face dacă ai avea mai mult timp la job și nu ai mai fi asaltat de rezolvarea urgențelor. Sau ce ai face în viața ta personală dacă ai avea mai mult timp pentru tine. Cel mai probabil, îți dorești să ai acel timp în plus pentru tine, însă nu știi ce anume poți schimba în programul și în obiceiurile tale pentru a deveni o persoană superperformantă.

Specialiștii în Resurse Umane de la Webhelp România îți prezintă câteva lucruri pe care le fac persoanele ultraeficiente:

1. Mănâncă” mai întâi broasca. Poate că ai mai auzit până acum despre ideea de a-ți începe ziua cu sarcina cea mai grea, cea mai neplăcută și cea mai complicată. Toată lumea știe acest sfat, însă doar cei care îl și pun în aplicare au rezultate peste medie. Ocupă-te la începutul programului sau în prima parte a zilei de cele mai dificile sarcini. Vei simți o relaxare, vei avea mai mult curaj și mai mult entuziasm pentru restul lucrurilor pe care le ai de făcut.

2. Nu fac multitasking. A face mai multe lucruri în același timp înseamnă a-ți fragmenta atenția pe mai multe canale, ceea ce te face să nu fii 100% prezent în niciuna dintre aceste activități. Deci, este foarte probabil să dureze mai mult să faci trei lucruri în același timp decât să le iei pe rând, să-ți concentrezi atenția asupra fiecăruia dintre ele și să-l rezolvi.

3. Nu se întrerup din ceea ce fac. Studiile au arătat faptul că întreruperile din activitate reprezintă de departe cel mai mare consumator de timp în rândul angajaților din companii. Atunci când ești solicitat de către cineva și te întrerupi din ceea ce faci, când vei reveni asupra sarcinii lăsate, va dura cel puțin câteva minute pentru a relua informațiile și pentru a continua activitatea de unde ai lăsat-o. Și acest lucru se întâmplă de multe ori într-o zi…

4. Nu amână sarcini. Odată ce ai început un lucru, nu-l lăsa pentru mai târziu. Nu știi ce decizie să iei? Cel mai probabil, nici mai târziu nu vei avea un răspuns la această întrebare, așa că, este de preferat să iei o decizie pe loc și să o pui în aplicare.

5. Luptă cu tirania urgențelor. În fiecare zi ai o grămadă de lucruri urgente de făcut, nu-i așa? Și la finalul multor zile ai un gust amar că nu ai alocat timp lucrurilor cu adevărat importante pe termen lung. Înainte să cazi pradă urgențelor, evaluează impactul acelei urgențe pentru a vedea dacă nu cumva doar pare să fie o urgență, însă, în realitate, impactul este destul de mic.


Citește și:

5 lucruri care îți afectează cariera

7 trucuri care să te ajute să te adaptezi ușor la noul job

Cele două mituri care te împiedică să vorbești fluent o limbă străină

 


 

6. Răspund la emailuri la anumite ore din zi. Setează-ți gadgeturile să nu te notifice în niciun fel atunci când primești un email și verifică-ți Inbox-ul la anumite ore. În caz contrar, întreruperile frecvente și falsele urgențe îți vor consuma foarte mult timp și multe resurse.

7. Își programează ziua din ajun. Persoanele productive știu astăzi ce vor face mâine. În felul acesta, elimină riscul să fie distrase de la lucrurile importante și sunt 100% focusate pe ce au de făcut.

8. Își programează strict întâlnirile. Poate că ți se întâmplă ca o întâlnire despre care estimai că va dura o oră să se prelungească, de fapt, până la două ore sau chiar mai mult. Și, dacă ți se întâmplă la fel cu toate întâlnirile, îți poți imagina cât timp ai economisi. Respectă timpul tău și pe al celorlalți și stabilește clar de la începutul întâlnirii durata și obiectivele acesteia, pentru a obține maximum de valoare.

9. Spun „nu”. Dacă accepți toate solicitările pe care le primești, s-ar putea să nu îți mai rămână timp pentru tine și pentru lucrurile importante pentru tine. Evaluează fiecare solicitare și, dacă nu rezonezi cu ea sau nu se pliază pe obiectivele tale, refuză. Dacă nu o faci, s-ar putea să-ți sacrifici obiectivele pe termen lung și nu îți dorești asta.

Acum, că ai citit aceste nouă obiceiuri ale persoanelor superperformante, gândește-te cu care dintre ele ți-ai dori să începi. Alege unul singur și adu-l în viața ta începând de acum, apoi observă ce s-a schimbat.

Sursa foto: www.pexels.com