Cum să fii eficient la birou, când mintea îți este la vacanță

Când spui „vară”, gândul te duce automat la vacanță. Este și firesc, având în vedere că majoritatea colegilor pleacă în concediu una-două săptămâni în această perioadă. Iar lunile iulie și august reprezintă chiar vârful de sezon. Dacă nu te numeri printre norocoșii care stau tolăniți pe plajă ascultând valurile mării și simțind soarele și vântul pe piele, știm cât de greu îți poate fi uneori să-ți menții concentrarea la birou.

Specialiștii de la Webhelp România îți vin în ajutor cu câteva sfaturi concrete care să-ți ușureze misiunea de a-ți menține productivitatea la serviciu în această perioadă călduroasă în care ai prefera să fii mai degrabă pe plajă decât la birou.

În primul rând, acum este mai important ca oricând să ai în minte sau chiar pe un bilețel de hârtie obiectivele pentru următoarea săptămână. Avându-le în față, scade riscul să ratezi vreunul dintre ele și vei avea tendința să îndeplinești cu prioritate sarcinile care te vor duce către realizarea obiectivului.

Dacă încă nu ai fost în concediu, știi că, peste o anumită perioadă, va veni și rândul tău săte bucuri de vacanță. Și știi că oricine poate face un efort înainte de a lua o pauză lungă și binemeritată.

Știi cum arată locurile în care vei merge? Perfect! Poți pune în fața ta o fotografie din acele locuri sau o poză din concediul de anul trecut. De fiecare dată când privirea ta va întâlni această imagine, te vei simți mai relaxat/ă și vei avea o imagine a întregului tablou, inclusiv a faptului că trebuie să termini ce ai de făcut înainte de a pleca în concediu.

Pentru a nu rata cumva lucrurile importante pe care le ai de făcut, nu strică să ai o discuție cu managerul tău ca să vezi ce așteptări are de la tine pe termen scurt. Pune-le pe hârtie și îndeplinește-le cu prioritate. Dacă sunt obiective mai mari și mai complicate, le poți sparge în scopuri mai mici pe care să le duci la îndeplinire în fiecare zi.

O modalitate simplă și la îndemână ca să te simți ca și cum ai fi deja în vacanță este să adopți un stil de a te îmbrăca mai lejer și mai casual. O haină sau o pereche de sandale mai colorată sau o pălărie de soare trendy nu va face decât să înveselească atmosfera de la birou. Iar tu te vei simți și mai relaxat/ă. Culorile pe care ți le sugerăm sunt galben, verde și albastru.

Nu uita să consumi în jur de 2 litri de lichide pe zi în zilele mai călduroase pentru a evita riscul de deshidratare. Dacă organismul tău este hidratat normal, vei avea energia necesară pentru a te concentra cu ușurință asupra sarcinilor de serviciu.

Profită de pauze pentru a ieși mai mult afară și a te bucura de soare. Iar seara și la sfârșitul săptămânii, te poți relaxa în oraș la o terasă sau în parc cu prietenii. Astfel, îți va fi mult mai ușor să-ți aștepți rândul la concediu, rămânând totodată focusat/ă pe ceea ce aide făcut la job.