Ești un bun specialist și vrei ca și ceilalți să-ți observe competența? 7 sfaturi cum să fii bine văzut

competentaCu siguranță că, în domeniul tău de activitate, ești o persoană care știi să-ți faci foarte bine treaba. Însă, în unele situații, fie alte persoane îți pot pune competența la îndoială, fie te poți simți inconfortabil în prezența anumitor persoane, astfel încât riști ca cei din jurul tău să te perceapă într-un mod diferit decât ești.

Pentru a te feri de asemenea situații neplăcute, în care riști să fii judecat greșit și, din această cauză, riști să pierzi un job bun sau o mărire de salariu, trebuie să ai la îndemână un set de tehnici care au rolul de a te prezenta drept o persoană competentă și profesionistă.

7 sfaturi ca să-ți creezi imaginea de persoană competentă:

 

1. Vorbește repede

Atunci când vrei să spui ceva, fă-o repede, dacă îți dorești să fii perceput de ceilalți drept o persoană competentă. Un studiu realizat în anul 1975 și publicat în revista „Language and Speech”, cercetatorii de la Brigham Young University au cerut unui număr de 28 de studenți să asculte înregistrări cu vocile a șase persoane. Vocile au fost modificate astfel încât să sune mai rapid sau mai încet decât în mod normal. Participanții la studiu, citat de Business Insider, au afirmat că, atunci când vocile vorbeau mai rapid, acele persoane erau mai competente și viceversa, atunci când vocile vorbeau mai lent, persoana era considerată mai puțin competentă.

Un alt argument în favoarea acestei strategii este faptul că, vorbind repede, nu-i lași persoanei căreia i te adresezi timp de gândire pentru a-ți critica spusele.

 

2. Cere un sfat

Contrar temerii multor persoane care consideră că, dacă cer sfatul de la cineva, s-ar putea să pară neștiutori, un studiu realizat în 2015 la Harvard Business School și publicat în revista „Management Science”, sugerează că persoanele care cer sfaturi par mai competente. În cadrul cercetării, 140 de studenți au fost rugați să facă anumite operațiuni la computer împreună cu un partener care va face și el aceleași operațiuni. În realitate, partenerul era o simulare computerizată. La finalul exercițiului, unii „parteneri” spuneau „Sper că totul a decurs bine”, în timp ce alții spuneau „Sper că totul a decurs bine. Ai putea să-mi dai vreun sfat?” La final, s-a dovedit că studenții cărora li s-a cerut un sfat i-au considerat pe „partenerii” lor mai competenți.

Cercetătorii au o explicație pentru această reacție: atunci când cer un sfat de la cineva, acea persoană simte că îi validezi inteligența și experiența și își formează, la rândul ei, o părere bună despre tine.

 

3. Nu cere sfaturi, dacă ești într-o poziție de conducere.

Chiar dacă persoanele care cer sfaturi sunt, în general, percepute ca fiind mai competente, nu același lucru este valabil și pentru cei aflați în funcții de conducere. Un studiu din 2015, publicat de „The Leadership Quarterly” și realizat în rândul studenților în domenniul afacerilor, arată faptul că liderii care cer sfaturi pot părea mai puțin competenți. Acest lucru este valabil în mod deosebit în cazul liderilor bărbați.

 

4. Comportă-te mai rezervat

Atunci când îi întâlnesc pentru prima dată, oamenii au tendința să-i judece pe alți oameni bazându-se pe două caracteristici principale: căldura și competența.

Un studiu publicat, în 2009, în revista „Experimental Social Psychology”, condus de psihologi belgieni și americani, sugerează că grupurile de oameni care au un comportament cald și apropiat sunt percepuți ca fiind mai puțin competenți.

La această concluzie s-a ajuns după ce un grup de 80 de studenți americani au citit descrierile diferitor grupuri de persoane, pe care era nevoie să le evalueze. Erau, astfel descrise patru tipuri de grupuri de persoane: cu un grad înalt de competență și un grad înalt de apropiere, cu un grad înalt de competență și un grad redus de căldură, cu o competență redusă și un grad înalt de căldură, precum și cu grade reduse de competență și căldură. Rezultatele studiului au arătat faptul că grupurile cu competență înaltă sunt privite ca fiind mai competente atunci când apropierea este redusă.

 

5. Fotografie de profil de la distanță

Pe conturile rețelelor de socializare, alege să postezi o fotografie mai de la distanță, dacă vrei ca oamenii să te perceapă ca fiind o persoană competentă. Un studiu din 2012, publicat de revista „PLOS ONE”, relatează rezultatele mai multor experimente la care au participat câteva sute de persoane. În cadrul studiului, 18 bărbați au fost considerați în mod repetat mai competenți, mai de încredere și mai atrăgători atunci când apăreau în poza de profil fotografiați la o distanță de aproximativ 1,3 metri, comprativ cu fotografiile de profil făcute de la o distanță de 45 cm.

 

6. Nu trimite e-mail-uri cu fețe zâmbitoare

Un studiu publicat, anul acesta, în revista „Social Psychological and Personality Science” realizat cu peste 500 de participanți în 29 de țări a arătat faptul că includerea fețelor zâmbitoare în e-mail-urile de serviciu fac ca autorii e-mail-ului să fie percepuți ca fiind mai puțin competenți decât persoanele care trimit e-mail-uri fără fețe zâmbitoare. Se pare că persoanele consideră că e-mail-urile de serviciu reprezintă un context nepotrivit pentru fețele zâmbitoare.

 

7. Spune o glumă bună pentru publicul tău

Cercetătorii de la Wharton School și de la Harvard Business School au publicat, în 2016, un document în „Journal of Personality and Social Psychology” care arată că persoanele care spun glume de succes și potrivite contextului sunt percepute ca fiind mai competente.

În schimb, dacă spui o glumă nepotrivită, s-ar putea să fii văzut ca fiind mai puțin competent.

 

Urmând aceste șapte sugestii simple, te asiguri că imaginea ta va fi pusă la adăpost în fața oricăror atacuri din exterior. Astfel, nu te vei lăsa intimidat nici în momentele în care încrederea ta în tine are de suferit.