Interviul telefonic: trei lucruri importante la care să fii atent


interviu telefonic 3Interviul telefonic a devenit o practică tot mai frecventă printre companiile aflate în procese de recrutare și selecție. Fiind un instrument preliminar de selecție, interviul telefonic are rolul de a identifica acei candidați care se potrivesc cel mai bine cu poziția scoasă la concurs.

Este considerat un instrument eficient pentru că economisește atât timpul candidatului care nu mai este nevoit să se deplaseze la sediul companiei, cât și pe cel al angajatorului care adresând întrebări foarte specifice poate să afle suficient de multe lucruri despre candidat. Și, ulterior, poate decide dacă este potrivit sau nu pentru acel loc de muncă.

Așadar, este o etapă eliminatorie și trebuie tratată cu maximă seriozitate de către candidați deoarece reprezintă o primă ocazie de prezentare către un potențial angajator.

Primul pas care trebuie făcut pentru buna desfășurare a unui interviu telefonic este stabilirea acestuia. Alege cu grijă ziua, intervalul orar, dar și locul în care va avea loc interviul. Găsește un loc liniștit astfel încât să fii sigur că te poți concentra și că nu există riscul ca cineva să îți distragă atenția.

Odată stabilit acest detaliu important, iată la ce trebuie să fii atent în cazul unui interviu telefonic:

1. Competențe lingvistice: dacă este un job care presupune cunoașterea foarte bine a unei limbi străine, atunci poți să fii sigur că o parte a discuției telefonice va avea loc în limba respectivă. Pregătește-te pentru această etapă și încearcă să îți gestionezi emoțiile astfel încât să treci cu bine peste acest test de competențe lingvistice.

2. Detalierea aspectelor menționate în CV: în cadrul unui interviu telefonic s-ar putea să nu fie suficient timp pentru parcurgerea întregului CV, așa că recrutorul te poate ruga să detaliezi fie un anumit proiect, fie experiența avută la un anumit loc de muncă. Încearcă să incluzi în dialogul tău exemple cât mai relevante pentru background-ul tău profesional, dar și pentru postul pentru care ai aplicat. Prezintă-ți competențele dobândite cât mai sugestiv cu putință.

3. Atitudinea: un alt obiectiv al interviului telefonic este acela de surprinde cum interacționezi cu persoane necunoscute. Așadar, fii atent la ton, la dicție, la vocabularul pe care îl folosești, la pauze, la întreruperi și cum treci peste acestea. De asemenea, la fel de importantă este și energia pe care o transmiți când discutați despre noul rol pentru care ești sunat. Încearcă să pui multe întrebări de clarificare cu privire la job, la responsabilități, proiecte, arătându-ți interesul.

Dacă vei avea grijă la aceste aspecte, în mod cert interviul telefonic va fi mult mai ușor și va fi ușa ta deschisă către organizația pentru care ai aplicat. Webhelp România vă urează mult succes!